Image
Top
Meniu
5 noiembrie, 2009

Decolarea cu parapanta -3- Trucuri pentru parapantişti

Decolare de pe pantă. Eşti pe cale să decolezi de pe vârful pantei şi ai vânt puternic de faţă care creează un rotor în spatele tău. Dacă decolezi mai din spate, ai grijă la ascendenţa din faţă care va rezista la intrarea în ea, te va ridica şi împinge înapoi în rotor. Încearcă să decolezi cât mai în faţă şi fii pregătit să zbori cu viteză maximă. Dacă intenţionezi să decolezi mai de sus, fii atent la componenta neorizontală a vântului care va face parapanta să se stabilizeze mai în faţa ta, trăgându-te înspre înainte dacă nu frânezi.

Vântul bate din lateral (cu mai mult de 30 de grade). Dacă trebuie să decolezi înainte datorită terenului( coridor între copaci, ca o pârtie de ski), partea expusă la vânt poate avea o închidere chiar înainte de decolare. Încearcă să te întorci în vânt cât mai repede.

Ai uitat să-ţi legi chingile de picior. Dacă aceasta se întâmplă, aminteşte-ţi următoarea secvenţă. Prinde-te de chingi. Cu greutatea în mâini, ridică-ţi picioarele şi agaţă-le pe după chingi. Trage scaunul sub fund. Treci în poziţie normală şi prinde-ţi legăturile de picior. Poţi reproduce şi practica  manevra la sol agăţându-te de o bară.

Ai uitat să-ţi legi chinga de piept. Această situaţie mi s-a întâmplat şi mie datorita unei legaturi proaste tip centură de maşină, care şi-a dat drumul în zbor. După surpriza iniţială, poţi forţa  închiderea ei.

Demon de praf – Aşteptând să decolezi legat la parapantă. Dacă eşti în seletă şi legat la parapantă şi vezi un demon de praf apropiindu-se, sari pe parapantă pentru a preveni ridicarea acesteia. Nu petrece mult timp legat la parapantă, aşteptând să decolezi.

Decolezi – Atenţionează. Anunţă-i pe cei din faţa ta că încerci să decolezi. Vor savura ne/reuşita ta şi vei preveni ca altcineva să-şi ridice parapanta în faţa ta.

Verificarea rezervei înainte de decolare. Velcro-ul care fixează mânerul rezervei se poate tasa şi astfel să se fixeze prea tare, ca urmare va fi greu de tras mânerul. Înainte de a lua seleta:

  1. Trage mânerul rezervei uşor şi refixează-l.
  2. Controlează dacă cuiul de închidere al capotei rezervei este bine fixat.

Pentru a ajuta descurcarea suspantelor, răsfiră-le, ridică A-urile şi trage de comanda din partea respectivă, astfel descurcându-se de obicei. Dacă seleta nu e legată la parapantă, începe descurcarea de la parapantă şi continuă în josul A-urilor exterioare.

Dacă o rafală, o manevră greşită sau o aterizare rea a încurcat parapanta, încearcă aşa: ridică bordul de atac din centru şi lucrează înspre exterior. Nu începe niciodată de la margini pentru că rişti să o încurci şi mai tare.

Dacă vântul se intensifică datorită unei termici, dar nu vezi ramurile mişcându-se în faţă şi mai jos, poate că termica s-a format mai sus şi trage aer de unde eşti. Ar trebui să simţi un vânt mai rece. Nu e un moment bun pentru decolare.

Când îţi întinzi parapanta în vânt tare, poţi pune pietre pe bordul de fugă pentru a nu se ridica, sau fă un zid de vreo 30 cm cu bordul de atac trăgând uşor de A-uri. Aceasta va reduce viteza vântului pe parapantă.

Se pare că parapanta ta se gonflează întotdeauna de la margini şi ai încercat deja să foloseşti forma de potcoavă sau V. În loc să tragi de chingile A, trage de suspantele A, mai puţin una sau două din exterior. Aceasta va pune tracţiunea întâi în centrul aripii.

Submit a Comment

Posted By

Categories

Necategorizate